crasma

Restaurant Rapid din Sibiu

Vineri am fost cu trenul până la București. *acel “până” e destul de evident că e inutil acolo, eu plecând din Sibiu (5 ore de mers)*

Am avut tren la 4:08, m-am trezit la 4:07. Că doar nu era să o iau prea devreme din loc, nu?

Am căutat repede următorul tren, 6:43, pun ceasul pe la 6 fără 15 și bag somn la loc. De data asta mă trezesc din timp, îmi fac două sandvișuri, îmi bag laptopul în ghiozdan, bateria externă și încărcătorul de la laptop. Acum realizez (din tren, în timp ce scriu articolul) că am uitat încărcătorul de la telefon. Well… no worries, am bateria externă, ar trebui să fie suficient. Trag de CristiAN (e bine? 🙂 ) să mă ducă la gară și mă întreabă “nu aveai la 4?”. “Ba da, dar m-am trezit cu un minut înainte să plece trenul. Nu cred că-l mai prindeam”…

Mă duce de urgență cu 20 de minute înainte la gară, iau bilet și merg la “Restaurant Rapid”. O bodeg… un mic restaurant exclusivist, pentru a-mi lua o cafea, ceva. Am mai fost acolo și cu alte plecări spre București/Predeal/Sinaia. Îl știam și voiam să scriu de ceva timp de el. Îmi pare rău că nu m-am trezit pentru trenul de la 4, să văd dacă era tot atâta lume în el.

Ok, ca să vă fac o prezentare mai precisă, Restaurant Rapid e genul ăla de bodegă jegoasă, care te trimite direct în anii 90 de cum intri în el. Mirosul de vomă combinat cu cel de bere și țigări (bineînțeles că nu se mai fumează înauntru, că doar nu suntem pe câmp!) te întâmpină și-ți invadează căile respiratorii până la creier. Locul era azi puhoi de lume (prin puhoi, vreau să zic că fiecare masă era ocupată. De cel puțin unul sau două persoane). Alte dăți mai găseai câte o masă liberă, dar nu și azi.

*notă: aproximativ la fel s-au întâmplat lucrurile și celelalte dăți*

În fine, hai să descriem ce fel de persoane se învârt în astfel de local select.

În fața fiecărui distins domn (doamne nu erau decât la bar, ca și “barmanițe”) se prezenta într-o stare de condens avansat, în funcție de ora venirii acestuia, câte una sau două beri Bucegi ținute strâns de aceștia, de parcă emana căldură, nu răcoare. Știu, știu, berea emană căldură la suflet, de aceea țineau așa strâns de ea.

Toată lumea se uita la televizorul agățat în colțul “restaurantului”, vrăjită, parcă, de mirajul Pro Tv și al reclamei cu Florin Călinescu pentru noul sezon de Românii au Talent. Cred că înafară de Pro Tv, nu mai prindeau altceva. Well, măcar nu e Antena 1,2, 15…

Specime… bărbații din restaurant, ocupanții locurilor la mese, acești veritabili oameni ai societății, se împărțeau în felul următor: pescari, boschetari, neica nimeni, posibil hoți. Fiecare își începea ziua, încă de devreme, cu o bere sănătoasă, pentru spălarea păcatelor și prosperitatea zilei ce urmează. Toată lumea, fără excepții, sorbea voios dintr-o bere. Mai că-mi făceau și mie poftă. Merg spre bar, pentru a comanda, iar în fața mea se afla un aristocrat.

De ce spui asta? -vă întrebați voi…

Cum de ce? Cine se mai duce în restaurantul ăla, comandă altceva înafară de bere și nu se numește aristocrat? Nu există. Domnul acesta a luat o sută de Unirea. Select, elegant, de valoare.

Vine și rândul meu și de rușine parcă mi-aș fi luat și eu o tărie ceva. Cum altfel să începi ziua mai bine decât cu o cinzeacă (cum se zice între bețiv… amici) de coniac? M-am abținut totuși și mi-am luat o cafea. 2 lei, făcută la espressor în timp ce doamna se strâmba gen “cum să-ți iei cafea dimineața? Așa beat ești, de ai nevoie de cafea încă de la ora asta?”. În fine, nu a comentat sau ceva, a executat cafeaua și mi-a întins-o în scârbă. Exact cum îmi place mie, o cafea făcută în scârbă. 2 minute mai târziu mă aflu pe scările din restaurant (da, normal că au etaj, duh!) amestecând zahărul pus în cafea și urmărindu-l pe Florin Călinescu cum dădea ordine de găsire de noi talente.

Îmi place să merg în barul ăsta de fiecare dată când merg cu trenul din Sibiu, pentru că are o cafea extraordinară îmi aduce aminte de casă. Mai mult sau mai puțin. Nu că acasă îmi petreceam eu zilele prin nu știu ce cârciumi sau așa, dar când eram mic, mai mergeam să iau țigări pentru tata și genul ăsta de localuri erau pe atunci, aproape de casă. Totodată mă aduce cu picioarele pe pământ. Cam ăsta e nivelul țării. Fie că vrem să recunoaștem sau nu, cam asta e țara noastră și e plin de crâșme de genul, pline cu oameni care găsesc asta ca loc de distracție sau ca și “cafeaua de dimineață”, băută în timpul citirii din ziar. E un mic reality check pe care îmi place să-l fac din când în când. Prin asta, dar și când mă duc acasă, tot așa, mă întorc în timp uneori.

Deodată se aude trenul și alerg după el ca după autobuz. Bineînțeles că am alergat pentru ca mai apoi să aștept să iasă bătrânele din el, but hei! Apoi am mers la București, pentru 2 ore. Dar mi-am bifat ce mi-am propus, ba chiar mai mult. 10+ ore cu trenul pentru 2 ore de rezolvat ceva, e și asta o chestie. But, when you gotta do it, you gotta do it.

Ca o încheiere, recomand Restaurant Sibiu este un loc pe care îl puteți vizita în gara din Sibiu, dacă doriți să vă întoarceți în timp, dar în România găsim un “restaurant rapid” în fiecare gară.

Știu că și tu ai una la tine în oraș, nu minți!

   

Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, îmi poți lăsa un like sau să-i dai un share.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *