Este vorba de începuturile trupei NWA, dar nu numai. Eazy-E, Ice Cube sau Dr. Dre sunt personajele principale, iar totul se învârte în jurul anilor ’90. Filmul arată și atitudinea polițiștilor față de negrii, dar și lupta trupei pentru “libertatea de exprimare” a rapului.
Din câte am înțeles este un film inspirat dintr-o poveste reală. Doi tipi reușesc să pună mâna pe un contract de 300.000 de dolari pentru a vinde arme în Afghanistan. Drăguț, dar deloc memorabil. Tot uit ce s-a întâmplat în el.
Continuarea filmului Annabelle are loc cu întoarcerea poveștii la rădăcini, la locul unde a fost creată și cum a fost creată monstroasa păpușă. Destul de bine făcut, de văzut la cinema. Mi-a plăcut foarte mult cum au îmbinat povestea de acum, cu cea din primul film. Aștept cu nerăbdare a treia parte a filmului, care, după teasingul de la sfârșit, părea să se petreacă în România. Mai precis la Mânăstirea Cârța, ceea ce e și mai mișto, că ea se află undeva la aproximativ 50 km de mine. What about that?
După ce am văzut filmele Annabelle, am zis că trebuie să văd și filmele The Conjuring, pentru că am căutat pe net și am văzut că vor să creeze un mic ansamblu de povești cu filme independente, în genul Marvel sau DC, dar cu filme de groază. The Conjuring, Annabelle, The Nun și vor mai urma.
Este vorba de o echipă, cuplu, de experți într-ale paranormalului, care combat astfel de cazuri, de oameni posedați. De data asta întâlnesc un caz mai aparte, evident, care după rezolvarea sa, renunță la ghostbusting, ca să-i zic așa.
Ziceam că s-au lăsat experții noștrii de rezolvat cazuri? Sigur că nu, doar ce mai făceau ei în al doilea film? Tot așa, un caz greu, aparte, pe care însă ajung să-l combată, urmând să se mai retragă odată pentru ca în filmul 3 să se întoarcă din nou. Cine știe, poate în 3 vor fi doar mentori pentru niște mici viitori experți în spart fețele spiritelor paranormale.
O simplă comedie, de umplutură, cu umor ușor și ieftin. Puțin de Jennifer Aniston și niște Olivia Munn. Cam atât, de văzut la plictiseală…
Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, îmi poți lăsa un like sau să-i dai un share.
2 Comments
Ahaha! Trebuie sa vad si eu Office Christmas Party. Sa mai faci materiale d’astea, ca mai am momente in care ma-ntreb la ce sa ma mai uit :D.
Mă bucur că-ți plac, Ioana. O să mai fac. Am câteva in draft… Pentru și mai multe recomandări, îmi poți scrie și pe facebook, acum că suntem și prieteni 🙂